VINERI: „Ziua Uşilor Deschise” la Tribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia

Spread the love

poze-J.CâmpeniTribunalul Alba şi Judecătoria Alba Iulia organizează VINERI 25 octombrie 2013 la sediul din Alba Iulia Str. Iuliu Maniu nr.24, manifestarea anuală intitulată „Ziua Uşilor Deschise”, având ca scop asigurarea unei depline transparenţe în ceea ce priveşte activitatea judiciară desfăşurată în cadrul celor două instanţe dar şi consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie ( magistraţii şi personalul auxiliar ) şi beneficiarii acestuia (justiţiabilii) .

Conducerea instanţelor invită pe toţi cetăţenii interesaţi (elevi, studenţi, justiţiabili, reprezentanţi ai societăţii civile, justiţiabili) în intervalul orar 9 – 13 la data amintită , să participe la acest eveniment, care le va da ocazia să afle cât mai multe despre funcţionarea sistemului judiciar, în special prin comunicarea de informaţii concrete despre circuitul unui dosar şi etapele procesuale ce se parcurg până la soluţionarea unei cauze precum şi despre condiţiile în care lucrează judecătorii şi personalul auxiliar.

Agenda manifestării mai cuprinde vizitarea compartimentelor din cadrul instanţelor, în special cele destinate relaţiei cu publicul, vizualizarea modului în care funcţionează programul informatizat ECRIS, prezentarea modalităţilor în care se pot obţine informaţii de pe Portalul instanţelor şi Info-chioşc precum şi distribuirea de broşuri informative participanţilor la manifestare. Persoanele interesate se pot prezenta în ziua respectivă, în intervalul orar amintit, cu un act de identitate .

Această acţiune organizată cu ocazia „Zilei europene a justiţiei civile” ce se sărbătoreşte în fiecare an în 25 octombrie îşi propune să contribuie la consolidarea relaţiei de încredere între cei care înfăptuiesc actul de justiţie şi beneficiarii acestuia, justiţiabilii.


Spread the love

Comments

comments